top of page

 PELERINAJ-CIRCUIT ȚARA SFÂNTĂ

17 - 24 mai 2025

TRANSFER AEROPORT: Cluj-Napoca, Turda, Aiud, Teiuș, Alba-Iulia, Sebeș, Sibiu, Pitești, București

57192372_2121140901255464_6617981734786957312_o.jpg

Programul pelerinajului

Ziua 1 - sâmbătă, 17 mai ǀ Cluj-Napoca - București - Tel-Aviv - Nazaret

Plecarea la ora 10:00 din Cluj-Napoca, parcarea - Sala Sporturilor „Horia Demian”, transfer cu autocarul la Aeroportul Henri Coandă, pentru îmbarcare pe zborul Companiei Tarom RO 155 cu destinația Tel-Aviv, decolare la ora 20:45, aterizare la Aeroportul Ben Gurion, Tel-Aviv la ora 23:20. După formalitățile de intrare în Israel, ne îmbarcăm cu bagajele în autocar și suntem transferați în orașul Nazaret pentru cazare la Casa Nova (Casa franciscană pentru pelerini, se află vis-a-vis de bazilica Bunei Vestiri).

Ziua 2 - duminică, 18 mai ǀ Nazaret - Muntele Tabor - Capernaum - Tabgha - Muntele Fericirilor

Vom servi micul dejun iar apoi vom porni spre Muntele Tabor, locul Schimbării la Față a Domnului Isus, participăm la Sfânta Liturghie celebrată de către îndrumătorul spiritual al grupului. La prânz vom ajunge la un restaurant unde se pregătește meniul tradițional ”peștele Sfântului Petru” (25$). Continuăm itinerariul nostru prin Galileea poposind la Capernaum, unde vom putea vedea ruinele Sinagogii în care Isus a predicat și a casei unde a fost vindecată soacra sfântului Petru, vizităm Tabgha: biserica Înmulțirii (aflată pe locul miracolului înmulțirii pâinilor și a peștilor și a celei de a patra apariții a lui Isus după Înviere) și biserica Primatului Sfântului Petru (clădită pe stânci pe malul Mării Galileei). Ne vom reculege și pe Muntele Fericirilor, la biserica ce a fost construită pe locul unde Isus a ținut predica despre fericiri. La finalul zilei ne vom întoarce la Nazaret pentru cină și cazare la Casa Nova.

Ziua 3 - luni, 19 mai ǀ Nazaret - râul Iordan - Marea Galileei - Cana - Haifa - Betleem

După micul dejun eliberarea camerelor, îmbarcarea cu bagajele în autocar, primul obiectiv al zilei este bazilica Bunei Vestiri (cea mai mare biserică modernă din Orientul Mijlociu la subsolul bazilicii se află Casa Mariei), vom participa la Sfânta Liturghie celebrată de către îndrumătorul spiritual al grupului în bazilica Bunei Vestiri, continuăm cu vizită și reculegere în biserica Sfântului Iosif sau a Sfintei Familii (a fost construită deasupra grotei cunoscute sub numele Atelierul lui Iosif). Ne deplasăm cu autocarul la chibuțul Yardenit, la râul Iordan, unde a fost amenajat pentru pelerini un loc în care să poată intra în apă pentru reînnoirea promisiunilor baptismale. Opțional se poate face o plimbare cu vaporașul pe Marea Galileei (25$/pers.) Vom face un popas în satul Cana Galileii, unde Isus a înfăptuit minunea transformării apei în vin, (opțional reînnoirea promisiunilor matrimoniale în Biserica Nunții). Timp liber pentru servirea prânzului. Continuăm călătoria noastră spre Iudeea cu o oprire în  splendidul oraş-port Haifa, situat într-un golf superb, la poalele Muntelui Carmel, ne vom reculege în biserica Stella Maris (sediul ordinului călugăresc al Carmeliţilor), cu altarul aşezat deasupra Grotei Sfântului Proroc Ilie. Seara ajungem la Betleem pentru cină și cazare la Casa Nova (Casa franciscană pentru pelerini, se află vis-a-vis de bazilica Nașterii).

Ziua 4 - marți, 20 mai ǀ Betleem - Bet Sahour

După micul dejun, ne îndreptăm spre Bazilica Nașterii Domnului Isus, Grota Nașterii și biserica Sfânta Ecaterina unde vom participa la Sfânta Liturghie celebrată de către îndrumătorul spiritual al grupului. La ora 12.00 vom participa la procesiunea cu lumânări din biserica Sfânta Ecaterina până la Grota Nașterii Mântuitorului. Vom continua itinerariul nostru cu biserica Grota Laptelui. Timp liber pentru servirea prânzului. După-amiază ne vom deplasa cu autocarul la Bet Sahour, unde vom poposi pentru un moment de rugăciune la câmpul păstorilor unde se află biserica franciscană. Ne vom întoarce la Betleem pentru cină și cazare la Casa Nova.

Ziua 5 - miercuri, 21 mai ǀ Betleem - Ierusalim

După micul dejun, pornim spre Ierusalim pentru a ne bucura de muntele Măslinilor, vizităm mănăstirea carmelitelor „Pater Noster”, loc unde potrivit tradiției Isus i-a învățat pe ucenicii Săi rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; continuăm cu mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Isus a plâns lipsa de pocăință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul. Ne vom reculege și-n Grădina Ghetsimani și vom participăm la Sfânta Liturghie în Biserica Națiunilor, unde se află piatra originală şi locul prinderii Domnului. Ajungem și la Biserica Mormântul Maicii Domnului - biserică semi îngropată ridicată în secolul al XI-lea de cruciați. Timp liber pentru servirea prânzului. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sfântului Ștefan, ne reculegem în biserica Biciuirii, capela Condamnării, urmând ca alături de îndrumătorul spiritual al grupului să atingem unul din momentele cele mai importante ale pelerinajului nostru Via Dolorosa, prin meditații și rugăciune vom aprofunda Patimile Mântuitorului. Reculegere în bazilica Sfântului Mormânt, în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, piatra ungerii, locul unde s-a aflat crucea sfântă, Sfântul Mormânt. Ne vom întoarce la Betleem pentru cină și cazare la Casa Nova.

Ziua 6 - joi, 22 mai ǀ Betleem - Ein Karem - Marea Moartă - Ierihon

După micul dejun plecăm spre Ein Karem ne vom reculege în biserica nașterii sfântului Ioan, biserica vizitei Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta. Timp liber pentru servirea prânzului. Itinerariul continuă cu râul Iordan - Qasr-al-Yahud, locul Botezului Domnului (opțional reînnoirea promisiunilor baptismale), aici vom participa la Sfânta Liturghie celebrată de către îndrumătorul spiritual al grupului. La întoarcere spre Betleem vom trece pe lângă Qumran, locul istoric unde au fost găsite manuscrisele de la Marea Moartă (se pot testa și cumpăra creme cu minerale extrase din Marea Moartă, dacă condițiile meteo ne permit vom avea timp liber 2 ore pentru baie și relaxare). După-amiază ajungem la Ierihon, cel mai vechi oraș din lume, vedere panoramică asupra mănăstirii ridicate pe Muntele Ispitirii lui Isus. Ne vom întoarce la Betleem pentru cină și cazare la Casa Nova.

Ziua 7 - vineri, 23 mai ǀ Betleem - Ierusalim - Tel-Aviv - București - Cluj-Napoca

După micul dejun, eliberarea camerelor, îmbarcarea cu bagajele în autocar, ne îndreptăm spre Ierusalim și ne vom opri pe muntele Sion, participăm la Sfânta Liturghie în biserica Sancti Petri in Gallicantu, apoi continuăm cu: Foişorul „Cina cea de Taină” – locul în care s-a întemeiat prima biserică creștină, mormântul regelui David, biserica benedictină Adormirea Maicii Domnului. După prânz vom ajunge și la Zidul plângerii pentru un moment de reculegere iar la ora 15.00 vom participa la procesiunea Via Crucis condusă de către călugării franciscani, acest eveniment are loc doar vinerea. Încheiem pelerinajului nostru în bazilica Sfântului Mormânt cu rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor. Timp liber pentru servirea cinei. Seara transfer la aeroportul Ben Gurion, Tel Aviv, după controlul de securitate și formalitățile vamale, ne vom îmbarca pe zborul Companiei Tarom RO 156 cu destinația București, decolare la ora 00:20, aterizare la Aeroportul Henri Coandă, București, la ora 03:05. După aterizare, suntem transferați cu autocarul la Cluj-Napoca, parcarea - Sala Sporturilor „Horia Demian”. Programul călătoriei se încheie iar sufletele noastre sunt pline de gratitudine și bucurie pentru că am pășit în Țara Sfântă iar de-a lungul pelerinajului am legat noi prietenii.

Preţ: 1250€

Servicii incluse în preț:​​​​​​​​

  • transfer aeroport Cluj-Napoca - București și retur;

  • biletul de avion, zbor direct Compania Tarom, București - Tel-Aviv  și retur;

  • bagaje: bagaj de mână în cabină cu dimensiunile maxime 40X30X20 cm, max. 8kg/pers și un bagaj de cală max. 23 kg/pers.;

  • taxe de aeroport;

  • transport local cu microbuz/autocar conform programului;

  • 6 nopţi cazare (conform programului, în camere duble) astfel: Nazaret (2 nopți) și Betleem (4 nopți);

  • demipensiune (mic dejun și cină - conform programului);

  • taxe de intrare la obiectivele precizate în program;

  • taxi muntele Tabor;

  • îndrumător spiritual  - Pr. Ruști Alexandru;

  • ghid turistic - Gabriela Matei;

  • broșura pelerinului;

  • asigurare în caz de insolvabilitate/faliment al agenției de turism.

Nu sunt incluse în preţ:​​​​​

  • supliment cameră single 300€/pers – în cazul în care doriți să fiți cazat în cameră singur, fără partaj;

  • tips 30€/pers, se achită în prima zi de pelerinaj reprezentantului agenției;

  • taxă de închiriere 20€/pers. pentru sistemul Audio de Ghidaj, pentru o mai bună comunicare între ghid și pelerini;

  • 25 NIS/pers, taxă autorizației electronice de călătorie în Israel valabilă 2 ani;

  • croazieră pe Marea Galileei 25€/pers.;

  • băuturi alcoolice sau răcoritoare la mese;

  • masa de prânz;

  • asigurarea storno și medicală opțională (dar recomandată!);

  • cheltuieli personale;

  • alte servicii decât cele din program.

Acte necesare:

Pașaport valabil încă 3 luni de la data plecării.

Condiții de înscriere:

La înscriere este necesar o copie a cărții de identitate și a pașaportului, se achită integral (1250€/pers) sau avans 500€/pers, plata finală se achită cu minim 20 zile înainte de plecare.

Prețul este valabil pentru un grup minim de 20 participanți.

Subliniem faptul că numărul de locuri este limitat, iar înscrierile au început deja.

Itinerariu traseu:

Cluj-Napoca - București - Tel Aviv - Nazaret - Muntele Tabor - Capernaum - Tabgha - Muntele Fericirilor - râul Iordan - Marea Galileei - Cana - Haifa - Betleem - Bet Sahour - Ein Karem - Marea Moartă - Ierihon - Ierusalim

                                   REZERVĂRI ȘI INFORMAȚII            info@pelerinajegabriela.ro          0742 754 421   

  • Facebook
  • Noir Icône YouTube
bottom of page