SPOVADA

1/3

  Prima condiție a păcii este reconcilierea cu Dumnezeu. Asta înseamnă să ieşi de sub păcat şi să te întorci la pacea pierdută.

  Sfânta Fecioară acordă o mare importanță spovezii. La Međugorje, Ea a cerut ca spovada să se facă lunar. Dar trebuie să te spovedeşti şi imediat după ce ai comis un păcat grav, pentru a nu lăsa timp diavolului să acționeze în tine. Încă din primele zile, Regina Păcii ne-a spus că spovada este un mijloc pentru a obținea pacea: ”Faceți pace cu Dumnezeu și între voi. Pentru aceasta trebuie să credeți, să vă rugați, să postiți şi să vă spovediți.” (26 iunie 1981)

  Maria ne spune că spovada este un medicament pentru vindecarea sufletelor şi că ”regiuni întregi ale Bisericii occidentale vor fi vindicate”, dacă oamenii se vor spovedi.

  Orice pelerin care a fost la Međugorje a văzut cozile lungi formate din oameni care aşteptau să-şi mărturisească păcatele. Un har extraordinar se revarsă în acele locuri asupra tuturor acelora care doresc să se împace cu Dumnezeu. Mulți oameni s-au spovedit acolo după 15, 20 sau 30 de ani… Şi mai interesant este cazul acelora care nu aveau nici pe departe o asemenea intenție, sosind la Međugorje ca simpli turişti, ca şoferi sau însoțind alte persoane, şi care s-au simțit ”îndemnați” în mod tainic să-şi mărtursească păcatele şi să înceapă o nouă viață.

  Spovada nu este ceva care să ne elibereze de păcat pentru a păcătui din nou. Ea ne împacă cu Dumnezeu şi ne dă forța să respingem păcatul. Parintele Jozo spune: ”A te spovedi nu înseamnă să faci o listă cu păcatele tale sau să-ți povestești viața unui preot. Să te spovedești înseamnă să-ți recunoşti condiția de păcătos şi să te pui din nou în mâinile Creatorului pentru ca El să-ți insufle o viață nouă.”

  Înainte de spovadă trebuie să ne rugăm pentru preotul care ne va spovedi pentru ca el să nu fie în vreun fel un ”ecran” între noi şi Dumnezeu, ci din contră, să ne spună cuvinte inspirate.

Spovada ne stimulează să progresăm în viața spirituală, căci în acest domeniu, ”cine nu avansează, dă înapoi”. ”Nu vă spovediți din obişnuință, pentru a rămâne la fel după aceea. Nu, aşa nu e bine. Spovada trebuie să fie un imbold pentru credința voastră, ea trebuie să vă stimuleze şi să vă apropie de Isus." (7 noiembrie 1987)

  Vicka adaugă: ”Sfânta Fecioară doreşte ca spovada să fie un impuls pentru a ne schimba viața. Nu e bine să vedem spovada ca pe ceva care ne eliberează de păcate, dar ne permite să rămânem aceiaşi în continuare. Nu, noi trebuie să ne transformăm şi să devenim oameni noi. Trebuie de asemenea să cerem sfaturi preotului pentru a putea face un pas înainte în viața noastră spirituală.”

  Regina Păcii ne spune că ”la spovadă se obțin mari haruri”. Noi trebuie să căutăm aceste haruri, să le dorim. Nu putem rămâne la fel ca înainte. Međugorje este o chemare la schimbare vieții. Sfânta Fecioară ne-o spune în diferite feluri: ”Dragi copii, începând de astăzi, trăiți cu toții o viață nouă!” (25 ianuarie 1987)

  Să trăiți o viață nouă cu o inimă nouă: ”Dragi copii, astăzi vă chem să vă reînnoiți inima” (25 ianuarie 1989). Nu putem începe o viață nouă şi nu ne putem reînnoi inimile fără spovadă. De aceea Sfânta Fecioară ne spune clar: ”Dacă spovada nu înseamnă nimic pentru voi, într-adevăr, vă veți converti greu!" (7 noiembrie 1983)

  Trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte şi să putem trăi acest Sacrament pentru a putea să ne reîmpăcăm cu adevarat cu El şi cu oamenii. Sfânta Fecioară a venit tocmai pentru aceasta, deci nu e uimitor să vedem că spovada este pe primul plan la Međugorje, căci Maria spune: ”Eu sunt Regina Păcii şi a Împăcării” şi adaugă: ”Abandonați-vă lui Dumnezeu pentru ca El să poată să vindece, să mângâie şi să ierte tot ceea ce blochează în voi iubirea. Astfel Dumnezeu va putea modela viața voastră pentru a vă permite să creşteți în iubire.” (25 iunie 1988)

  Esența păcatului constă în blocarea iubirii. Dumnezeu vrea să ne vindece, să ne consoleze şi să ne ierte prin Sacramentul spovezii! El vrea să ne reconstituie, pe noi, care am pierdut Iubirea Lui, să ne formeze din nou după chipul Său. După această puternică purificare-spovada, putem primi Trupul lui Cristos. Euharistia este o altă armă împotriva satanei şi cea mai puternică.

   

Prietenii noștri pe facebook

Newsletter

Abonează-te pentru a primi ofertele noastre.

Rețele sociale