Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 2 septembrie 2017

07.09.2017

Mesaj încredințat vizionarei Mirjana Soldo

”Dragi copii, cine mai bine decât mine poate să vă vorbească despre iubirea și durerea Fiului meu? Am locuit cu El, am suferit cu El, trăind viața pământească, am simțit durerea pentru că am fost mamă. Fiul Meu a iubit planurile și lucrările Tatălui Ceresc, Dumnezeul adevărat, și precum îmi spunea a venit să vă răscumpere. Eu am ascuns durerea mea cu iubire iar voi, copilașii mei, aveți multe întrebări, nu înțelegeți suferința, nu înțelegeți că prin Iubirea Lui Dumnezeu trebuie să acceptați suferința și să o suportați. Toată lumea va fi încercată în măsură mai mică sau mai mare, dar înfruntată cu pace în inimă și în stare de har este speranță. Acesta este Fiul meu, Dumnezeu, născut din Dumnezeu. Cuvintele sale sunt semințe pentru viața veșnică iar semănate în inimile bune vor aduce mult rod. Fiul meu a dus suferința pentru că a luat asupra sa păcatele voastre. De aceea voi, copilașii mei, apostolii iubirii mele, voi cei care îndurați, să știți că suferința voastră va deveni lumină și victorie. Copilașilor, în timp ce suportați durerea, în timp ce suferiți Cerul intră în voi, iar voi, celor care vă înconjoară le dați o bucățică din Cer și multă speranță. Vă mulțumesc.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share on Facebook
Please reload

BLOG