Sfânta Veridiana

01.02.2014

 

 

                                                  Sâmbăta, 1 februarie 2014

                                                          SFÂNTUL ZILEI 

 

                                                    Sfânta Veridiana fecioară

        Sfânta Verdiana (sau Veridiana şi Viridiana) este un personaj mult diferit de cel imortalizat de Luis Bunuel într-unul dintre filmele sale cele mai caracteristice. Sfânta închisă de la Castelfiorentino s-a născut în anul 1182 şi este, de aceea, contemporană a sfântului Francisc de Assisi, care după tradiţie a vizitat-o în anul 1221, admiţând-o în al treilea ordin franciscan. Deşi decăzută, nobila familie Attavanti din care ea s-a născut la Castelfiorentino se bucura încă de un anumit prestigiu. De aceea, o rudă bogată a voit-o alături ca administratoare. Dedicată încă din copilărie rugăciunii şi abstinenţei, ea nu putea concepe această îndatorire a sa decât ca o posibilitate mărită de a exercita caritatea.

          De câteva ori, providenţa a trebuit să intervină prin minuni. Se povesteşte că într-o zi unchiul său adunase şi revânduse o anumită cantitate de produse alimentare, al căror preţ se ridicase în mod astronomic din cauza unei mari foamete. Dar, când cumpărătorul s-a prezentat să ia marfa obţinută, magazinul era gol, pentru că între timp Veridiana dăduse totul săracilor. Reacţia iritată a unchiului a avut drept unic răspuns invitaţia de a aştepta 24 de ore: într-adevăr a doua zi Dumnezeu răsplătea dragostea şi încrederea fetei făcând-o să regăsească intactă provizia dăruită cu atâta generozitate.

           Veridiana s-a dus apoi în pelerinaj la Compostella, la mormântul sfântului Iacob, care alături de Roma era marea ţintă a pelerinilor, mai ales după pierderea definitivă a Ţării Sfinte. Reîntoarsă la Castelfiorentino şi simţind o dorinţă vie de singurătate şi pocăinţă, consătenii ei, pentru a o ţine aproape, i-au construit pe malul Elsei, alături de oratoriul sfântului Anton, o cămăruţă în care sfânta Veridiana a rămas retrasă timp de 34 de ani. De la o ferestruică asista la sfânta Liturghie, vorbea cu vizitatorii şi primea sărăcăcioasa hrană din care-şi prindea forţele necesare. Prin această ferestruică, după o tradiţie culeasă totuşi de pictori, au pătruns în ultimii ani ai vieţii sale doi şerpi, care au chinuit-o pe sfântă, care, spre înmulţirea mortificaţiilor sale, nu a revelat niciodată prezenţa lor.

            Se povesteşte că moartea sa pioasă, întâmplată la 1 februarie 1242, a fost anunţată de sunetul neprevăzut şi simultan al clopotelor din Castelfiorentino fără a fi mişcate de mână omenească. Cultul sfintei Veridiana, reprezentată în hainele congregaţiei Vallombrosa, a fost aprobat de Clement al VII-lea în anul 1533 şi este şi acum popular în Toscana.

 

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 

Share on Facebook
Please reload

BLOG