Priveşte-i răbdarea!

31.01.2014

Vicka pe scara casei sale

          Să consacri o ţară este extraordinar, dar aceasta implică nişte consacrări individuale solide printre cei din popor...

          La Medjugorje, Sfânta Fecioara i-a format Ea însăşi pe consacraţii săi şi, dacă pe unele din instrumentele sale le ţine ascunse cu mare grijă, pe altele le face să strălucească  ca nişte "faruri" în inima satului. Una dintre

acestea din urmă este Vicka!

       În felul ei, această tânără este personificarea  unui succes remarcabil al şcolii Mariei. "Când vei vorbi, ei vor recunoaşte vocea mea", spunea Sfânta Fecioara grupului de rugăciune.

Trăind doar ca enoriaşă, soţie şi mamă, ea îşi împlineşte simpulu rol de laică în Biserică - atât de apreciat de Papii Ioan al II-lea şi de Benedict al XVI-lea şi atât de profetic pentru generaţia noastră.

         Rari sunt laicii atât de profund consacraţi, cu toata inima, lui Dumnezeu şi Mariei. Vicka îşi gaseşte bucuria în a le face lor bucuria. Ea  a ales cu siguranţă calea cea bună, căci fericirea ei creşte din zi în zi. Viaţa Vickăi este dificilă din mai multe privinţe; de multe ori era să moară! Însă ea transformă tot ceea ce i se întâmplă în cadouri pentru preaiubiţii ei, Isus şi Maria. Dureri şi bucurii se afla în acelaşi "pachet-cadou", pe care ea il-l oferă cu recunoştinţă. Iată de ce ea transmite Cerul celor care se apropie de ea. Viaţa unui consacrat nu constă în a anticipa Cerul şi a permite celorlalţi să-l respire? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am putut beneficia de acest lucru atât de des...

         Într-o dimineaţă, avem întâlnire cu Vicka la ora 8. Sosind în curtea ei, am vazut un grup mare de plonezi. Ea mi-a făcut semn să aştept puţin: "Ne vedem imediat după ce termin să le vorbesc", mi-a spus ea cu sinceritate. Aşteptând plecarea polonezilor şi încercând să-mi alung gândul de la muncă ce mă aştepta acasă, am început să mă rog. Dar această întâlnire nu se mai sfârşea! Cum termina de binecuvântat două persoane, un alt

grupuleţ sosea. Treizeci, cincizeci, şaptezeci de minute trecură... În cele din urmă, descurajată, m-am ridicat să plec.

         În acel moment, Sfânta Fecioară m-a prins - dacă îndraznesc să spun aşa - de guler şi mi-a vorbit în inimă. Desigur, n-am avut o viziune şi nici n-am auzit o voce, ci, mai degrabă, a fost ca un fel de comunicare clară în interiorul meu pe care aş putea-o interpreta astfel: "rămâi şi priveşte-o pe seva mea``. Ea actionează aşa cum îmi place mie să se acţioneze. Tot ceea ce face, o face cu inima. Priveste cu câtă bucurie şi cu câtă iubire primeşte fiecare persoană, care vine la ea! Priveşte-i răbdarea! Ea se poartă aşa cum am învăţat-o, aşa cum aş face Eu în , locul ei. Fă şi tu la fel!"

         Nerăbdarea mi-a dispărut imediat şi am început să privesc cu ochii inimii şcena care se derula sub ochii mei de doua ore. În acea zi am înţeles ceva mai bine adevăratul har al Medjugorjelului şi câtă nevoie avem de elca să fim vindecaţi de modul nostru prea omenesc de a fi eficienţi şi ca să aducem roade divine, roade care să dăinuiască.

Maria este cea care cultivă pomii fructiferi în Oaza sa de Pace şi Ea îndrăgeşte mai ales soirile care se supun voinţei sale. Aceste soiuri sunt adevăraţii consacraţi; ele nu produc nimic fără Ea, iar lui Isus îi place să se apropie de ele ca să mănânce din roadele lor.

 

(Text preluat din cartea Copilul ascuns din Medjugorjede Sora Emmanuel Maillard)

  

Share on Facebook
Please reload

BLOG