Puneţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre şi citiţi-o...

26.01.2014

BIBLIA

        La  Medjugorje, Maica Domnului apare aproape întodeauna "fericită şi bucuroasă", după expresia pe care o foloseşte vizionarul Ivan după fiecare apariţie. Uneori însă, Maria se prezintă tristă; în anumite cazuri, Maica lui Dumnezeu a plâns. Aceste lacrimi sunt greu de suportat pentru vizionari şi sunt un mare şi teribil semn pentru noi toţi.Odata Maria a plâns din cauza Bibliei: "Voi aţi uitat Biblia!"

       Putem întelege aceste lacrimi, căci dacă uităm Biblia, uităm Cuvântul, adică pe Isus Însuşi. Fără Cuvântul lui Dumnezeu suntem în întuneric, nu cunoaştem gândul lui Dumnezeu, nu putem şti ce doreşte  Creatorul de la creatura Sa.

        Părintele Jozo ne atrage atenţia că în multe case Biblia a devenit o prizonieră ţinută într-un dulap sau în bibliotecă, printre alte cărţi; Isus, Cuvântul Întrupat, între alţi autori..."Eliberază-L pe Isus în casa ta! Autorul Bibliei nu este un mare scriitor, ci este Însuşi Dumnezeu Cel Atotputernic. Aşează Biblia într-un loc vizibil de unde  să te invite zinic să o deschizi, aşa ne învaţă Sfânta Fecioară. Ai nevoie de un sfătuitor, de un învăţător? Deschide Biblia şi citeşte. Ai nevoie de lumină, de forţă? Le gaseşti în Biblie... Iată lumina ta pe calea vieţii..."

        În mesajele Sale, Maica Domnului nu foloseşte cuvinte prin care să ne oblige. De cele mai multe ori Ea "ne invită", "ne roagă", "ne cheamă", aşteptând din partea noastră un răspuns benevol. În legătură cu Biblia, Ea foloseşte însă cuvântul "trebuie" care are un sens foarte puternic în limba croată: "Fiecare familie trebuie să se roage în familie şi să citească Biblia" (14 febr.1985). Asta însă înseamnă că nu există viaţă creştină posibilă fără aceste două lucruri : să

te rogi şi să citeşti Biblia. Şi aceasta în familie, căci "familia este locul în care satana vrea să acţioneze în primul rând. Satana  vrea să distrugă familiile noastre" - spune vizionara Vicka.               Noi trebuie deci, să " contra-atacăm" foarte puternic la nivelul familiei.Trebuie să ne rugăm Spiritului Sfânt pentru a cere lui Dumnezeu să ne vorbească în Biblie. Dumnezeu vrea să ne spună lucruri personale în Biblie.Evanghelia nu este o carte care conţine evenimente petrecute cândva în istorie; Evanghelia ne vorbeşte astăzi pentru a ne da un mesaj nouă, celor de astăzi.

 

Share on Facebook
Please reload

BLOG