Sfânta Lucia

13.12.2013

Sfânta Lucia  fecioară şi martiră

      Prin descoperirea, făcută în 1894, a inscripţiei funerare de pe "loculus" sau mormântul sfintei din catacombele din Siracusa, au căzut dubiile asupra istoricităţii tinerei martire Lucia, la a cărei faimă şi devoţiune a contribuit totuşi în bună parte legendara sa Patimă, posterioară secolului al V-lea. Inscripţia datează de la începutul secolului al cincilea, la o sută de ani după glorioasa mărturie dată pentru Cristos de către martira siracusană.

      Epigrafe, inscripţii şi însăşi vechea amintire liturgică (se datorează probabil papei Grigore cel mare introducerea numelui sfintei Lucia în canonul sfintei Liturghii) ne dovedesc devoţiunea îndepărtată, care s-a răspândit foarte degrabă nu numai în occident, dar şi în orient. Episodul orbirii, care revine în mod obişnuit în imaginile sfintei Lucia, este legat probabil de etimologia numelui: Lucia deriva de la "lux", lumină, element indisolubil legat nu numai de simţul vederii, dar şi de facultatea spirituală de a înţelege realitatea supranaturală. Din acest motiv Dante Alighieri, în Comedie, atribuie sfintei Lucia rolul de har dătător de lumină.

    Lucia, după cum citim în Actele mai sus pomenite, aparţinea unei familii bogate din Siracusa. Mama ei, Eutychie, rămânând văduvă, promisese fiica în căsătorie unui tânăr concitadin. Lucia, care făcuse vot că va rămâne fecioară din iubire faţă de Cristos, a obţinut amânarea nunţii, şi pentru că mama a fost lovită pe neaşteptate de o boală grea. Cinstitoare a sfintei Agata, martira cataneză care trăise cu jumătate de secol mai înainte, Lucia a voit s-o ducă pe mama ei bolnavă la mormântul său. De la acest pelerinaj femeia s-a întors perfect vindecată şi de aceea i-a acordat fiicei permisiunea de a urma calea pe care şi-o alesese, permiţându-i să împartă săracilor din oraş veniturile din bogata-i zestre.

     Logodnicul respins s-a răzbunat deferind-o pe Lucia proconsulului Pascaţiu ca creştină. Ameninţată că va expusă în lupanar, pentru ca de acolo să iasă pătată, Lucia i-a dat proconsulului un răspuns înţelept: "Trupul este pătat numai dacă sufletul consimte". Proconsulul a voit să treacă de la ameninţări la fapte, dar trupul Luciei s-a îngreunat atât de mult, încât zeci de oameni nu au reuşit să o mişte nici măcar o palmă. O lovitură de sabie a pus capăt unei lungi serii de cruzimi, dar chiar şi cu gâtul tăiat tânăra a continuat să-i îndemne pe credincioşi să pună mai presus datoriile faţă de Dumnezeu în comparaţie cu cele faţă de creaturi, până când tovarăşii în credinţă, care erau ca o coroană în jurul ei, au pecetluit mişcătoarea sa mărturie prin cuvântul "Amin".

Share on Facebook
Please reload

BLOG