Pelerini… nu turişti
0742 754 421
L-V: 9-17
PELERINAJE GABRIELA
Veniți și vedeți !
Rugăciuni în cinstea Milostivirii Divine
Consacrarea lumii către Milostivirea Divină
Doamne, Tată milostiv, care ai dezvăluit dragostea ta prin Fiul tău Isus Cristos, și ai revărsat-o asupra noastră prin Sfântul Duh, Mângâietor, îți încredințăm astăzi destinele lumii și ale fiecărui om.
Apleacă-te asupra noastră, a păcătoșilor, înfrânge orice rău, fă în așa fel încât toți locuitorii pământului să cunoască milostivirea ta, pentru ca în tine, Dumnezeu Unul și Întreit, să găsească mereu izvorul speranței.
Tată veșnic, în numele Patimilor dureroase și al Învierii Fiului tău, ai milă de noi și de întreaga lume.
Rugăciune la Isus preamilostiv
O, Isuse, prietenul inimii mele, Tu ești singurul meu refugiu, salvarea mea în furtunile vieții, odihna mea în greutățile lumii.
Tu ești pentru mine pacea în ispite, sprijinul în orele triste și
biruință în lupta ce o duc pentru a aduce suflete în Împărăția Ta. Numai Tu poți să înțelegi cât de mult suferă un suflet care se convertește, care tinde la sfințenie. Tu neîncetat ne ierți, ne înalți și ne înveți cum să te iubim mai mult! De aceea, Isuse, mă încred în Tine!
Consfințire la Isus preamilostiv
Preamilostive Isuse, eu mă consfințesc cu totul și pentru totdeauna Ție. Ajută-mă să devin un adevărat instrument al milostivirii Tale. Ajută-mă să devin un adevărat instrument al milostivirii Tale. «O, Sânge și Apă care ai țâșnit din Inima lui Isus, ca izvor de îndurare pentru noi, mă încred în Tine». Amin
Rugăciune la Maica Milostivirii
O, Marie, Stăpâna și Maica mea, îți mulțumesc pentru marea ta iubire față de noi. Îți dăruiesc sufletul și trupul meu, viața și moartea mea. Mă încredințez cu totul în mâinile tale, o, Maica mea. Acoperă-mă cu mantia ta curată și dăruiește-mi curăția inimii, a sufletului și a trupului. Apără-mă cu puterea ta de toți dușmanii mei, văzuți și nevăzuți, mai ales de cei vicleni. Întărește inima mea, o, Maică a Milostivirii, și învață-mă să trăiesc numai pentru Dumnezeu. Amin