Formula ’’Bucură-te, Marie’’ o întâlnim deja în Misalul Roman din anul 650, ca rugăciune sau antifonă la Liturghia Duminicii a IV-a din Timpul Adventului.

         Între anii 1100 şi 1200, rugăciunea ’’Bucură-te, Marie’’ este frecventă în diferite ţări, şi multe persone care nu se puteau ruga cei 150 de psalmi (sau Psaltirea) încercau să-i înlocuiască recitând de 150 de ori rugăciunea mariană.

În anul 1483 s-a extens în multe ţări obiceiul de a adăuga la ’’Bucură-te, Marie’’ formula ’’Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu’’. Însă nu era un obicei general recitarea rugăciunii Ave Maria în această formă completă.

         În anul 1569, Papa Pius al V-lea a prescris şi a recomandat lumii întregi Rozariul, în formula în care se recită astăzi: cu ’’Tatăl nostru’’, ’’Bucură-te, Marie’’ şi ’’Mărire Tatălui’’.

         Deşi Sfântul Dominic nu este inventatorul Rozarului, iar în timpul vieţii lui nu se recita Rozarul complect, cum se recită astazi, este sigur că el şi misionarii lui au recomandat mult oamenilor să repete frecvent ’’Bucură-te, Marie’’, şi să se gândească la misterele vieţii, pătimirii şi învierii Domnului Cristos.

        În anul 1569, Papa Pius al V-lea, printr-o Enciclica adresată tuturor creştinilor din lume, recomanda rugăciunea Rozarului aşa cum se practică astăzi. În această enciclică, Papa aminteşte, în plus, că această rugăciune a dobândit mari izbânzi în lupta împotriva necredincioşilor, şi a arătat că are o mare eficacitate în a combate ereziile şi a converti. De aceea, toate persoanele trebuie să se roage des această rugăciune.

         Cu timpul, obiceiul de a se ruga Rozariul devine ceva obişnuit în toate ţările, iar popularitatea sa creşte an de an. Rozariul a fost recomandat de zece Pontifi, şi mulţi sfinţi l-au răspândit în lume peste tot în lume.

            Între 1878 şi 1903, Papa Leon al XIII-lea s-a dedicat răspândirii Rozarului. Acest Pontif, numit ’’Papa Rozarului’’, a dedicat 12 Enciclici şi 22 de documente mai mici acestei devoţiuni, recomandând credincioşilor rugăciunea Rozarului. El o numea: ’’Cea mai plăcută dintre rugăciuni’’, ’’Un mod simplu de a aminti sufletelor simple dogmele principale ale credinţei creştine’’, ’’Un remediu pentru a ne obişnui să ne gândim la veşnicia care ne aşteaptă’’.

Pius al XI-lea (1937) spunea că ’’Rozariul ocupă primul loc între devoţiunile în cinstea Fecioarei şi că este util pentru înaintarea în credinţă, în speranţă şi în iubire’’.

         În 1978, Papa Ioan Paul al II-lea a surprins lumea, la puţin timp după alegerea sa ca Papa, cu această frază rostită în piaţa Sfântului Petru: ’’Rugăciunea mea preferată este Rozariul (29 octombrie), iar mai târziu, în multe ocazii, a recomandat această frumoasă practică de pietate. Pentru Ioan Paul al II-lea, Rozarul este ’’o scară pentru a urca la cer’’, el ’’ne procură două aripi pentru a ne înălţa în viaţa spirituală: rugăciunea mentală şi rugăciunea orală’’, este ’’rugăciunea cea mai simplă către Sfânta Fecioară, însă cea mai bogată în conţinut biblic’’. În timpul pelerinajului la sanctuarul Sfintei Fecioare a Rozarului de la Pompei, Papa Ioan Paul al II-lea a spus: ’’Rozariul este rugăciunea noastră preferată. Când o recităm, Preasfânta Fecioară se roagă împreună cu noi. Prin Rozariu facem ceea ce făcea Maria, medităm în inimile noastre misterele lui Cristos.’’

        La 16 octombrie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea prin Scriosoarea apostolică ”Rosarium Virginis Mariae’’, completează tradiţionala rugăciune a Rozarului care cuprinde misterele de bucurie, de durere şi de slavă, cu o serie nouă de mistere, numite ’’de lumină’’, care include misterele vieţii publice a lui Cristos, de la Botez până la pătimire. Cu ocazia promulgării Scrisorii ”Rosarium Virginis Mariae’’, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat anul ocotombire 2002-octombrie 2003, Anul Rozarului.

         Rozariul este fără îndoială rugăciunea ce mai scumpă şi cea mai plăcută Preasfintei Fecioare Maria, care după cum ştim , a apărut la Lourdes Bernadetei şi mai târziun la Fatima celor trei copii, având în mână Sfântul Rozariu. ’’Eu sunt Fecioara Sântă a Rozarului. Am venit să îndemn pe credincioşi să-şi schimbe viaţa şi să nu mai pironească prin păcate pe Cristos Domnul care este deja prea jignit. De aceea oamenii să recite Sfântul Rozariu şi să facă pocainţă pentru păcate.’’ (Fatima, 13 octombrie 1917)

        Rozarul este o rugăciune foarte simplă, meditativă, biblică, care se poate combina cu tăcerea, cu cântece, invocaţii. Este adecvată perfect familiilor unde sunt copii, pentru că este ritmică.

          Rozariul Fecioarei Maria în simplitatea şi profunzimea sa, rămâne şi în acest al Treilea Mileniu, o rugăciune de mare valoare, destinată să aducă roadele sfinţeniei. Prin rugăciunea Rozarului, cel credincios primeşte plinătatea harului, din însăşi mâinile Maicii Mânatuitorului.

Numeroase semen demonstrează cât de mult Sfânta Fecioară, vrea şi astăzi, tocmai prin această rugăciune, să-şi manifeste grija maternă, careia Mântuitorul i-a încredinţat pe toţi fiii Bisericii, în persoana ucenicului iubit: ’’Femeie, iată fiul tău!’’ (Ioan 19,26)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          ’’Dragi copii, astăzi vreau să vă acopăr cu mantia mea şi să vă conduc pe toţi pe drumul consacrării. Eu vă rog, daţi Domnului tot trecutul vostru, tot răul care s-a acumulat în inimile voastre. Doresc ca fiecare să fie fericit, dar trăind în păcat nimeni nu poate să fie. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă, iar în rugăciune veţi cunoaşte drumul nou al bucuriei. Bucuria se va simţi în inimile voastre. Astfel, veţi fi martori plini de bucurie ai lucrurilor pe care Fiul meu şi cu mine le împlinim. Vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.’’( Medjugorje 25.02.1987)

         Îngerul i-a zis: ‘’’Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi îl vei numi Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, părintele său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit’’. Maria a zis: ’’Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!’’ (Lc. 1,30-33,38)

       Prin rugăciune, Maria ne conduce pe calea convertirii, ca să cunoaştem şi să  trăim adevărata bucurie.

          ’’Dragi copii, ura naşte discordie, ura nu vede nimic şi pe nimeni. Eu vă chem să aduceţi mereu înţelegerea şi pacea. Mai ales, dragi copii, acolo unde trăiţi, acţionaţi cu iubire. Singurul vostru mijloc de acţiune să fie întodeauna iubirea. Prin iubire puteţi schimba în bine tot ce satana vrea să distrugă sau să stăpânească. Numai aşa veţi fi cu totul ai mei şi voi putea să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.’’ (Medjugorje 31.07.1986)

        În acele zile, Maria s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia  şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei. Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt şi a strigat cu glas puternic: ’’Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.’’ ( Lc 1,39-42)

          Maria ne invită să purtăm mereu armonia şi pacea.

 

        ’’Dragi copii, bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus, pe care astăzi vreau să vi-l dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-şi deschidă inima lui Isus, pe care eu vi-l dăruiesc cu iubire. Doresc, dragi copii, ca Isus să vă transforme, să vă înveţe şi să vă ocrotească. Astăzi mă rog, în mod special, pentru fiecare dintre voi şi vă prezint lui Dumnezeu, pentru ca el să se manifeste în voi. Vă cer o rugăciune sinceră, cu inima. Vreau ca fiecare dintre rugăciunile voastre să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca voastră, în viaţa voastră de zi cu zi, daţi-i lui Dumnezeu primul loc. Astăzi chemarea mea este gravă. Ascultaţi-mă şi faceţi ceea ce vă cer. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.’’ (Medjugorje 25.12.1987)

        Maria l-a născut pe Fiul său, cel Unul-Născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul  Acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă, noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat. Dar îngerul le-a zis: ’’Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi peste tot poporul. Vi s-a născut azi Mântuitor, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David. Aceasta vă va fi semnul: veţi găsi un prunc înfăşat şi culcat în iesle’’. ( Lc. 2.7-12).

       Maria ne invită să ne deschidem inimile Domnului, pentru a putea să primim toate harurile pe care doreşte să ni le dăruiască.

 

        ’’Dragi copii, astăzi vă chem din nou să-mi încredinţaţi viaţa voastră cu iubire, pentru ca eu să vă pot conduce cu iubire. Eu vă iubesc, pentru ca să vă pot conduce cu iubire. Eu vă iubesc, dragi copii, cu o iubire deosebită şi doresc să vă duc pe toţi în cer, la Dumnezeu. Doresc ca voi să înţelegeţi că acestă viaţă durează puţin pe lângă cea din cer. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.’’ (Medjugorje 25.12.1987)

      Când s-au împlinit zilele curăţirii, după Legea lui Moise, l-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-l pună înaintea Domnului, precum era scris în Legea Domnului, ca orice intâi născut de parte bărbătească să fie închinată Domnului. (Lc. 2,22-23)

       Maria ne invită să ne consfinţim viaţa lui Dumnezeu, pentru ca să ne poată îndruma şi să ne poarte pe toţi în cer.

          ’’Dragi copii, eu, Mama voastră, doresc să vă îndemn la rugăciune. Eu nu obosesc niciodată să vă chem, chiar şi atunci când voi vă îndepărtaţi de inima mea. Eu sunt mamă şi sufăr pentru fiecare persoană care se rătăceşte, dar iert uşor şi mă bucur pentru fiecare copil care se întoarce la mine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.’’(Medjugorje 14.11.1985)

        După trei zile l-au aflat iî templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Isus a zis către ei: ’’de ce să mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?’’ (Lc 2,46.49-50)

          Aşa cum Maria l-a căutat pe Isus, care se afla în Templu, aşa ne caută pe fiecare dintre noi când suntem departe de Inima sa.