top of page

Rugăciune în zilele de post



Chemarea Mamei noastre: „Aș vrea ca lumea să se roage împreună cu mine în aceste zile! Cât de mult posibil! Să postiți strict în zilele de miercuri și vineri; să vă rugați în fiecare zi cel puțin Rozariul: misterele de bucurie, de durere și slavă…” (14 august 1984)

O Doamne Dumnezeule, Creator al întregii creații și Creator al meu! Astăzi îți mulțumesc că ai creat lumea atât de minunat! Îți mulțumesc că ai dat fertilitate mamei Pământ pentru a putea da tot felul de fructe! Îți mulțumesc pentru mâncarea făcută din fructele pământului! Tată, îmi găsesc bucuria în creaturile Tale, în toate fructele și îți mulțumesc! Îți mulțumesc pentru mâncarea și băutura de toate zilele!

Tată, îți mulțumesc pentru aceia care nu au nimic de mâncat astăzi, căci sunt convins că le vei trimite ajutor prin oameni buni!

Tată, astăzi mă hotărăsc să postesc. Făcând asta nu disprețuiesc creaturile Tale; nu renunț la ele, vreau doar să descopăr valoarea lor. Mă hotărăsc să postesc pentru că profeții Tăi posteau, pentru că Isus Cristos a postit şi tot aşa au facut apostolii şi discipolii Lui. În special mă hotărăsc să postesc pentru că şi slujitoarea Ta, Mama Maria, postea. Ea m-a chemat la post:

„Dragi copii! Vă sfătuiesc să începeți postul cu inima. Sunt deja mulți care postesc. Mai mult de atâta, deoarce toți postesc, a devenit o obişnuință pe care nici unul nu vrea s-o întrerupă. Rog parohia să postească pentru a mulțumi lui Dumnezeu că mi-a dat voie să mă opresc atâta timp în această Parohie. Dragi copii, postiți şi rugați-vă cu inima. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.” (20 sept. 1984).

Tată, îți ofer ziua aceasta de post. Prin post aș vrea să ascult și să trăiesc cuvântul Tău mai mult. Vreau, în timpul acestei zile, să învăț să mă întorc mai mult spre Tine în ciuda lucrurilor care mă înconjoară. Prin acest post pe care îl iau liber asupra mea mă rog Ție pentru toți aceia care sunt flămânzi și care, din cauza foamei, au devenit violenți.

Îți ofer acest post pentru pace în lume. Războaiele vin deoarece suntem atașați de lucrurile materiale și suntem gata să ne ucidem pentru ele.

Tată, îți ofer acest post pentru toți aceia care sunt complet legați de lucrurile materiale și nu mai pot să perceapă alte valori. Mă rog pentru aceia care se ceartă că au devenit orbi în ceea ce posedă, Tata, deschide-ne ochii, prin post, spre ceea ce ne dai, spre ceea ce avem!

Îmi pare rău și pentru orbirea care a pus stăpânire pe simțurile mele și astfel nu mulțumesc pentru bunurile ce le am. Mă căiesc pentru folosirea greșită a bunurilor materiale; eu obișnuiam să le judec greșit valoarea. Ajută-mi ca prin postul de azi să te văd bine pe Tine şi pe oamenii din jurul meu!

Ajută-mi să aud cuvântul Tău mai bine! Prin postul de azi fă ca dragostea pentru Tine și pentru aproapele să crească în mine!

Tată, mă hotărăsc să trăiesc azi cu pâine și apă pentru a putea înțelege mai bine valoarea pâinii cerești, prezența Fiului Tău în Euharistie. Credința și încrederea mea să crească prin post!

Tată, mă hotărăsc pentru post și-l accept pentru că știu că astfel dorința mea de Tine va crește. Nerăbdător și cu mulțumire mă gândesc la cuvintele Fiului Tău: «Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor.» Tată, fă-mă sărac în fața ta. Dă-mi harul ca prin post să înțeleg câtă nevoie am de tine! Fă ca dorința de Tine să crească prin post, inima mea să tânjească după Tine cum tânjesc căprioarele după apa de izvor și deșerturile după norii de ploaie!

Tată, mă rog Ție, ajută-mă prin acest post să-i înțeleg mai bine pe cei înfometați și însetați, pe cei care nu au destul din lucrurile materiale! Ajută-mi să văd de ceea ce nu am nevoie dar posed, pentru a-l da în folosul fraților și surorilor mele!

O Tată, mă rog Ție, dă-mi harul să înțeleg că nu sunt decât un călător pe acest pământ, că trecând în cealaltă lume nu voi lua nimic în afară de iubire și fapte bune. Conștiința acestui lucru să crească în mine astfel încât, chiar când posed ceva, să nu-l pot numi al meu, pentru că doar l-am primit de la Tine pentru a-l folosi.

Tată, dă-mi harul ca prin post să devin mai smerit și mai doritor să fac voia Ta! Purifică-mă de egoism și aroganță. Prin acest post purifică-mă de toate obiceiurile rele, potolește-mi pasiunile și fă ca virtuțile să crească în mine! Fă ca adâncul sufletului meu să se deschidă spre harul Tău prin acest post pentru ca el să mă poată influența și purifica total.

Ajută-mă să fiu întotdeauna în necazuri și ispite ca Fiul tău, să rezist oricărei tentații și astfel să pot să Te slujesc și să caut cuvântul Tău din ce în ce mai mult, zi de zi!

Marie, tu aveai inima liberă și nelegată de nimic, doar de voia Tatălui. Obține-mi prin rugăciune harul unui post de rugăciune astăzi, post în care inima mea să poată cânta cu Tine un cântec de mulțumire! Obține-mi un cântec de mulțumire! Obține-mi prin rugăciune harul ca hotărârea mea de a posti să fie fermă și de lungă durată. Ofer pentru toți oamenii dificultățile și foamea ce le voi simți azi. Marie, roagă-te pentru mine! Răul și ispita lui satan să se îndepărteze de mine prin mijlocirea ta protectoare. Învață-mă, Marie, să postesc și să mă rog și astfel, zi de zi să mă asemăn tot mai mult cu Fiul Tău, Isus Cristos, în Sfântul Duh!

Părintele Slavko Barbarić

1,037 views
bottom of page