top of page

Pelerinaj Medjugorje - Revelion | Sfânta Liturghie în sanctuarul Sfintei Fecioare de la Tihajina


Sanctuarul Sfintei Fecioare de la Tihalijna se găseşte la 30 Km de Medjugorje, această biserică franciscană l-a avut ca paroh între anii 1985 - 1991 pe părintele Jozo Zovko (parohul din Medjugorje în momentul primelor apariţii). Odată cu numirea părintelui Jozo Zovko ca paroh la Tihalijna, această parohie a devenit inevitabil o destinație pentru pelerinii care merg sau se întorc de la Medjugorje. Evenimentele din Medjugorje și aparițiile Fecioarei au influențat mult acest loc. Parohia de la Tihalijna a fost fondată în 1889. În spatele biserici parohiale se află Capela Sfântului Ilie, capela a fost construită de părintele Andrija Knezovic, ea a servit ca singură biserică pentru mai mult de șapte decenii. Profetul Ilie este patron al parohiei.

Construirea bisericii de astăzi a început în 1921, sub îndrumarea preotului paroh de atunci Sebastian Lesko. Datorită războaielor și a altor adversități din acestă regiune nu a fost posibil ca parohul să răspundă cerinţelor credincioșilor de a construi o biserică.

Parohia a cunoscut o înflorire a vieții religioase odată cu sosirea parohului Jakov Lovrice în 1958, după anii dificili a războaielor mondiale. Biserica de astăzi a fost sfinţită în 1968 având hramul Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria. Amenajarea spațiului din jurul bisericii a fost realizată de preotul paroh Jozo Zovko, în 1985.

În biserica de la Tihalijna se găseşte o statuie a Sfintei Fecioare de o frumuseţe rară, având chipul cel mai dulce ce există. Această statuie a fost dăruită părintelui Jozo de către pelerinii italieni pentru ca acesta să se simtă cât mai aproape de Medjugorje. În lumea întreagă statuia este cunoscută ca Regina Păcii, acest chip este prezent în fiecare ilustrat sau souvenir ce priveşte Medjugorje. Statuia are 180 cm, este realizată din fibră de sticlă iar ochii sunt din cristal. Chiar dacă este vorba de o statuie îţi dă o senzaţie al unei persoane vi datorită zâmbetului şi priviri atât de drăgostos. După spusele vizionarilor, acest chip e cel mai apropiat de cel al Sfintei Fecioare.

Pelerinii îl vizitau pe Pr. Jozo la Tihalijna iar acesta le răsplatea efortul drumului oferindu-le cateheze.

Din 1991, Pr. Jozo a fost numit superiorul mănăstirii de la Široki Brijeg.

În prezent la Tihalijna este paroh pr. Branimir Musa iar surorile franciscane contribuie la buna desfăşurare a activităţilor parohiale. Chiar şi astăzi mulţi pelerini continuă să vină la Tihalijna pentru a se ruga în faţa statuii Maicii Domnului sau pentru a celebra Sfânta Liturghie

261 views
bottom of page