top of page

NOVENĂ ÎN CINSTEA TATĂLUI CERESC

 Timp de 9 zile consecutiv se rostește această rugăciune.

 În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

 V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.

 R. Doamne, grăbește-te să mă ajuți.

 Părinte veșnic, adu-ți aminte de cuvintele Fiului tău Isus: „Orice veți cere de la Tatăl meu, în numele meu, El vă va da”; în numele lui Isus și în amintirea sângelui său și a meritelor sale infinite, vin în fața ta cu umilință, ca un sărac în fața bogatului, pentru a-ți cere un har.

 Mai întâi, îți mulțumesc, Părinte bun și milostiv, că m-ai creat și păzit și că mă ocrotești în fiecare clipă a vieții mele.

 Îți mulțumesc pentru darul întrupării Fiului tău Isus și al răscumpărării înfăptuite pentru mântuirea lumii prin moartea sa pe cruce.

 Îți mulțumesc pentru sacramentele orânduite, izvoare dătătoare de viață, mai ales pentru Taina Euharistiei și jertfa Sfintei Liturghii prin care se continuă în mod nesângeros jertfa lui Isus de pe cruce.

 Îți mulțumesc pentru sacramentele orânduite, izvoare dătătoare de viață, mai ales pentru Taina Euharistiei și jertfa Sfintei Liturghii prin care se continuă în mod nesângeros jertfa lui Isus de pe cruce.

 Îți mulțumesc pentru Biserica catolică și apostolică, pentru preoția orânduită, cu ajutorul cărora pot să călătoresc singur în această mare furtunoasă a vieții.

 Îți mulțumesc pentru credința, speranța și iubirea pe care le-ai sădit în mine și pentru învățăturile și exemplele lui Cristos, cuprinse în Evanghelie, care sunt călăuză în viață. (Se cere harul dorit)

 Slavă Tatălui....

 Părinte Veșnic, îți mulțumesc pentru toate darurile pe care le-ai oferit Bisericii, tuturor popoarelor, tuturor sufletelor și mai ales mie; în numele lui Isus Cristos, binevoiește a-mi da noi haruri.

 Părinte Veșnic, îți mulțumesc pentru duhul umilinței și al carității, al evlaviei și al fervorii, al răbdării și al generozității în iertarea ofenselor și al oricărui sentiment pe care îl primesc din ascultarea Cuvântului tău, din sfaturile duhovnicului, prin meditațiile și lecturile spirituale, precum și pentru inspirațiile bune pe care mi le dai.

 Îți mulțumesc că m-ai păzit de atâtea pericole trupești și sufletești și de multe ocazii de păcat.

 Îți mulțumesc pentru chemarea mea și pentru harurile dăruite spre a o putea urma.

 Îți mulțumesc pentru Raiul promis și pentru locul pe care mi l-ai pregătit, unde sper să ajung prin meritele lui Isus Cristos și prin efortul meu de a fugi mereu de păcat; îți mulțumesc că m-ai eliberat de atâtea ori de Iad, unde aș fi ajuns din cauza păcatelor mele dacă Fiul tău nu m-ar fi răscumpărat.

 Îți mulțumesc că mi-ai dat ca mamă cerească pe scumpa Mamă a Fiului tău, Fecioara Maria, întotdeauna miloasă și iubitoare față de mine, și că ai înzestrat-o cu atâtea privilegii, mai ales cel al zămislirii sale neprihănite și al ridicării cu trupul și sufletul la cer, și că ai ales-o ca „Mijlocitoare a tuturor harurilor.”

 Îți mulțumesc că mi l-ai dat pe Sfântul Iosif ca patron al unei morți bune, pe sfinți ca exemple de sfințenie, pe îngerul păzitor care să mă povățuiască și să mă ocrotească de orice rău.

 Îți mulțumesc pentru toate devoțiunile frumoase și necesare pe care Biserica le pune la dispoziția mea ca să mă sfințesc, mai ales devoțiunea la Inima Preasfântă a lui Isus și față de Sfânta Euharistie, în cinstea Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Iosif, a tuturor sfinților și a îngerilor.

 Îți mulțumesc pentru exemplele bune pe care mi le-ai dat prin aproapele meu, cel care împlinește voința lui Dumnezeu fiind fratele, sora și mama lui Isus.

 Îți sunt recunoscător că m-ai inspirat să fac din aducerea de mulțumire scopul și călăuza vieții mele spirituale.

 Îți mulțumesc pentru binele pe care ai binevoit să-l realizezi prin mine și mărturisesc că sunt uimit de faptul cum ți-ai aplecat privirile asupra mea, eu, o sărmană făptură.

 Îți mulțumesc încă de pe acum pentru că vei binevoi să-mi scurtezi pedepsele din Purgatoriu prin meritele lui Isus Cristos, ale Preacuratei Fecioare Maria, ale tuturor sfinților și pentru sufragiile sufletelor bune pe care vei vrea să mi le aplici, spre a intra cât mai repede în Paradis.

 Doamne Dumnezeule, Părinte bun și milostiv, în numele lui Cristos și pentru meritele sale, te implor, dăruiește-mi harul pe care-l aștept de la îndurarea ta. (Cere harul dorit)

 Slavă Tatălui...

 Veșnice Părinte, îți mulțumesc pentru toate darurile pe care le-ai oferit Bisericii, tuturor popoarelor, tuturor sufletelor și mai ales mie; în numele lui Isus Cristos, binevoiește a-mi da noi haruri.

 Părinte veșnic, îți mulțumesc și pentru durerile, necazurile, bolile pe care le-ai permis în viața mea ca să mă aseamănă tot mai mult cu Cristos, care a zis: „Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu poate să fie ucenicul meu.” ( Lc. 14,27)

 Îți mulțumesc pentru cerul imens și strălucitor, care, în tăcerea sa elocventă, „mărturisește slava ta”: pentru soare, izvor de lumină și căldură; pentru apa astâmpărătoare de sete; pentru florile care înfrumusețează pământul.

 Îți mulțumesc pentru condiția socială în care m-ai pus și pentru că m-ai ajutat să am cele necesare în viață.

 Îți mulțumesc pentru harurile pe care le-am primit și pentru acelea despre care voi ști doar în cer.

 Îți mulțumesc pentru toate binefacerile trupești și sufletești pe care le-ai împărțit și le împarți încă rudelor, prietenilor, binefăcătorilor mei și tuturor sufletelor de pe pământ, bune și rele, vrednice sau nevrednice, Bisericii catolice și tuturor fiilor ei, țării mele și întregului glob pământesc.

 Aducând prinosul meu de mulțumire, te implor, în numele lui Cristos și pentru meritele sale, Doamne, Părinte bun și milostiv, să-mi dăruiești harul pe care-l aștept de la îndurarea ta. Amin. (Cere harul dorit)

 Slavă Tatălui...

 Veșnice Părinte, îți mulțumesc pentru toate darurile pe care le-ai oferit Bisericii, tuturor popoarelor, tuturor sufletelor și mai ales mie; în numele lui Isus Cristos, binevoiește a-mi da noi haruri.

bottom of page