top of page

NOVENĂ PENTRU SUFLETELE DIN PURGATORIU

    Ziua întâi

  Știm că motivul pentru care sufletele suferă în Purgatoriu sunt păcatele săvârșite în viață. Suferința lor se naște din faptul că ele conștentientizează acest lucru și din numărul păcatelor lor. 

  Doamne Isuse, Stăpânul și Mântuitorul meu! Prin păcatul pe care l-am săvârșit și eu deseori am meritat Iadul și, gândindu-mă că aș putea să fiu pierdut în veșnicie, mă înstristez profund. Te iubesc și te ador, pentru mila ta nemărginită; îmi pare rău și mă căiesc din inimă, căci te-am rănit și te-am îndurerat și hotărăsc să mă îndrept.

  Dăruiește-mi, Domnul meu, iertarea și harul tău. Îndură-te de mine și de frații noștri din Purgatoriu.

  Sfântă Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, mijlocitoarea tuturor harurilor, Maica odihnei veșnice, vino în ajutorul sufletelor din Purgatoriu prin puternica ta mijlocire. Și astfel, Isus Cristos, Fiul preaiubit și Domnul nostru, să le primească în gloria și bucuria sa.

 Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a doua

  Sufletele din Purgatoriu suferă gândindu-se la timpul pierdut în viață și că ar fi putut să-l folosească pentru a-și câștiga merite ca să ajungă în Rai. După moarte, nu mai este decât a ta mijlocire! Doar prin Isus Cristos se poate dobândi mântuirea. O, Dumnezeule atotputernic și veșnic, ce am făcut eu în viața mea ca să merit răsplata veșnică? Ceea ce aparține acestui pământ a absorbit aproape întotdeauna simțurile și gândurile mele. Îți mulțumesc că îmi dăruiești încă timp pentru a îndrepta răul pe care l-am săvârșit și pentru a-mi câștiga merite pentru Cer. Îmi pare sincer rău, din inimă, că m-am îndepărtat de tine, O Dumnezeule al bunătății. O, Isuse, tu ai promis că rămâi cu noi pentru totdeauna.Fă c a nimic să nu valoreze pentru noi decât iubirea pentru tine și slujirea ta. Îndură-te de mine și de frații noștri din Purgatoriu.

  Sfântă Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, cea plină de Har, vino în ajutorul Sufletelor din Purgatoriu prin puternica ta mijlocire! Și astfel, Isus Cristos, Fiul tău preaiubit și Domnul nostru, să le primească în gloria și bucuria sa.

   Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a treia

  Mare este durerea sufletelor din Purgatoriu la vederea înspăimântătoare a propriilor păcate, pe care vor să le ispășească în mare suferință în acest loc curățitor. Atunci când au trăit nu au fost destul de conștiente de păcatele lor, pe care în Purgatoriu le văd foarte clar.

  Părinte Veșnic, Dumnezeu Sfânt și Atotputernic, Dumnezeu Sfânt și fără de moarte, eu te iubesc și te ador mai mult decât orice, căci tu ești îndurarea divină și mă căiesc din inimă că te-am rănit. De acum înainte mă voi strădui să nu mă mai depărtez de tine. Dăruiește-mi din nou, o, Dumnezeul meu, Harul tău. Îndură-te de mine și de frații noștri din Purgatoriu.

  Sfântă Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, cea plină de har, vino în ajutorul sufletelor din Purgatoriu, prin puternica ta mijlocire! Și astfel Isus Cristos, Fiul tău preaiubit și Domnul nostru, să le primească în gloria și bucuria sa. 

   Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a patra

  Din această clipă trebuie să ne întristăm profund, căci l-am rănit pe Dumnezeu, veșnica iubire, atât de des. Frații noștri din Purgatoriu recunosc foarte clar, față de noi, nemărginita bunătate a lui Dumnezeu și deci îl iubesc cu toată puterea lor. De aceea, suferă dureri de nedescris, doar gândindu-se că au rănit un Dumnezeu atât de plin de iubire. Aceste dureri sunt mult mai puternice decât cele suferite pe pământ.

  O, Dumnezeule Atotputernic și veșnic, te iubesc mai mult decât orice, căci ești bunătatea nemărginită, și mă căiesc din inimă că te-am rănit. Mă hotărăsc să nu te mai întristez. Ajută-mă să fiu statornic în această hotărâre a mea, din această clipă. Îndură-te de mine și de frații noștri din Purgatoriu.

  Sfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, cea plină de har, vino în ajutorul sufletelor din Purgatoriu prin puternica ta mijlocire! Și astfel, Isus Cristos, Fiul tău preaiubit și Domnul nostru, să le primească în gloria și bucuria sa.

   Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a cincea

  Sufletele din Purgatoriu nu știu când vor lua sfârșit suferințele lor. Sunt sigure însă că într-o zi vor fi mângâiate. Cu toate acestea, incertitudinea reprezintă pentru ele izvorul unei mari suferințe.

  O, Dumnezeule nemărginit de bun, te iubesc mai mult decât orice și mă căiesc din inimă, că te-am rănit. Mă hotărăsc cu fermitate să-ți ofer bucurie. Ajută-mă să mă odihnesc, o, Dumnezeule, în pacea Ta! Veșnice Părinte, Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te de mine și de frații noștri din Purgatoriu.

  Sfântă Fecioară Maria, zămislită fără de prihană strămoșească, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine pentru a ne ocroti!

  Sfântă Maria, Fecioară Neprihănită și Maica lui Dumnezeu, prin puternica ta mijlocire vino în ajutorul nostru și în ajutorul fraților noștri din Purgatoriu.

   Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a șasea

  Marea mângâiere pentru sufletele din Purgatoriu este gândul la pătimirea dureroasă a Domnului nostru Isus Cristos și la misterul Euharistiei, pentru că simt că au fost mântuite de jertfa sa și că au primit, prin Sfânta Împărtășanie, atunci când au trăit și continuă să primească prin Sfânta Împărtășanie a Biseicii luptătoare, foarte multe haruri. Pe de altă parte, mare este tristețea lor la gândul că au fost atât de indiferente în viață, față de aceste două imense dovezi de iubire, ale lui Isus Cristos, pentru fiecare dintre ele.

  O, Domnul meu și Dumnezeul meu, tu ai murit pe cruce pentru mine. De câte ori mi te-ai dăruit în Ostia Consacrată, și de câte ori te-am primit cu puțină sau nicio recunoștință, sau ca pe ceva ce mi se cuvenea! Mă hotărăesc, o Dumnezeul meu mare și sfânt, să nu te mai întristez din nou. O, Mântuitorul meu, dăruiește-mi iertarea și iubirea ta! O, Dumnezeul meu, darul meu veșnic, îndură-te de mine și de frații noștri care suferă în Biserica curățitoare. 

  Sfântă Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu și a tuturor oamenilor, prin puternica ta mijlocire vino în ajutorul fraților noștri din Purgatoriu.

   Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a șaptea

  Durerea imensă pe care o trăiesc sufletele din Purgatoriu și pe care noi nu o putem mângâia devine tot mai mare când se gândesc la milostivirea lui Dumnezeu. În viață au avut părinți creștini, au primit darul credinței însă de mici, au avut parte de tot și de ceea ce era mai bun pentru a primi harurile lui Dumnezeu. Acest lucru, în ochii lor, face ca păcatul de nerecunoștință să devină mai grav.

  O, Dumnezeule Atotputernic și Veșnic, și eu am fost o ființă nerecunoscătoare. Tu m-ai așteptat cu o răbdare infinită și mi-ai iertat păcatele de atâtea ori. Iar eu, după atâtea promisiuni, am continuat să te rănesc. O, Dumnezeul meu, Tatăl nostru care ești în ceruri, îndură-te de mine! Îmi pare rău și mă căiesc că te-am rănit și îți promit să-mi îndrept păcatele, îndură-te de mine și de frații mei din Purgatoriu. Iară-le păcatele și eliberează-i din condamnarea lor. Eliberează-i curând și ajută-i să devină mijlocitori pentru mine și pentru toate intențiile mele!

  Sfântă Fecioară Maria, tu ne ajuți și ne ocrotești; vino în ajutorul fraților noștri din Purgatoriu prin puternica ta mijlocire!

   Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a opta

  Sufletele din Purgatoriu, care nu mai sunt în măsură să se ajute, suferă enorm gândindu-se că atâția oameni, bărbați și femei, trăiesc, fără să știe ceea ce fac. Ei își petrec viața fără să se gândească vreodată la Dumnezeu, la veșnicie, și deci să se întrebe de ce există și, ca urmare, nu sunt în măsură să se pregătească, încă de acum, pentru întâlnirea finală cu Creatorul lor.

  O, Dumnezeule Atotputernic și Veșnic, nu îngădui ca inima mea să fie indiferentă și lipsită de zel. Ajută-mă să reunosc adevăratele valori, să număr zilele mele și să mă apropii tot mai mult de tine, până când te voi vedea, te voi adora și te voi preamări în împărăția ta veșnică.

  Sfântă Fecioară Maria, zămislită fără de prihană strămoșească, roagă-te pentru noi, cei care aleargă la tine, ca să ne ocrotești. Sfântă Maria, Maica lui Dumnezeu, mijlocitoarea tuturor harurilor, vino la noi și la toate sufletele din Purgatoriu, prin puternica ta mijlocire!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

Ziua a noua

  Suferințele sufletelor din Purgatoriu sunt mari, pentru ispășirea păcatelor lor și pentru procesul lung de curățire. Dar cea mai mare durere pentru ele este aceea de a fi separate de Dumnezeu și lipsite de vederea sa.

  O, Dumnezeule Atotputernic și Veșnic! Cum am putut să-mi adun atâția ani stând departe de harurile tale! Iată-mă, Domnul și Dumnezeul meu! Nu îngădui să pierd iarăși harurile pe care mi le-ai dat!

  Te rog să dăruiești harurile tale și mila ta fraților din Purgatoriu. Alină-le, te rog, suferințele, scurtează exilulu lor și primește-i degrabă în bucuria ta.

  Sfântă Maria, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și-n ceasul morții noastre. Amin.

  Sfântă Fecioară Maria, zămislită fără de prihană strămoșească și Maica lui Dumnezeu, mijlocitoarea tuturor harurilor, Regina tuturor sfinților, biruitoare în toate luptele lui Dumnezeu, vino în ajutorul nostru și în ajutorul fraților noștri din Purgatoriu prin puternica ta mijlocire!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui..., Odihna cea veșnică...

bottom of page